Emi Gal

Am decis să-i dau o mică vacanţă blogului, pentru că lansarea Veevid Beta, money.ro şi a altor câtorva site-uri powered by Veevid, plus un produs nou marca Brainient (tot pe zona de video) îmi ocupă mai mult timp decât am.

N-o să mai citesc nici feed-urile din Google Reader, rămân activ doar pe twitter. Ne vedem în August.

- Astăzi am lansat la apă Money WebTV, în cadrul Money.ro, portalul de business Realitatea-Caţavencu. Felicitări echipei Brainient (cu coroniţă pentru Misha, Mihai şi Ana) şi prietenilor de la F5 (în speţă Alex, Andrei şi Gabi). Money WebTV are în spate platforma Veevid în toată splendoarea ei, platformă la care am lucrat intensiv în ultimele 8 luni.

- Săptămâna asta lansăm demo-ul Veevid şi versiunea free, pentru download.

- Am devenit parteneri Mozilla, iar Veevid este prima platformă din lume care suportă formatul de video open-source promovat de Mozilla (.ogg, .ogv, .oga).

- Am decis să nu plec nicăieri în vacanţă vara asta, pentru că am multe de făcut şi vreau să termin tot ce trebuie terminat până în Septembrie. Prietenii ştiu de ce .

Sunt vreo trei ani de când, împreună cu Florin, am lansat la apă deja bine cunoscuta expresie “facem succes”. Binecunoscută în internet, desigur. Mai durează până ajunge mainstream . Tot de atâţia ani cârcotaşii mi-au sărit în cap cu remarci gen “cum e cu succesul acuma, mă?” de fiecare dată când am închis câte un proiect. Şi de-aici întrebarea: Cum definim succesul?

Am observat că majoritatea oamenilor văd succesul ca pe un scop. Cică eşti de succes atunci când, desigur, faci succes. Şi faci succes, desigur, atunci când ai euro în cont, maşină cu mulţi cai putere, iubită cu vârsta sub 20 de ani şi apartament în centru. A, şi atunci când nu închizi niciun proiect, că face rău la imagine. Ei bine, nu. Pentru mine, e matematică pură: dacă scopul e să faci succes şi succesul e definit de cele de mai sus, chestiuni care pe mine nu mă interesează, rezultă că pe mine nu mă interesează să fac succes . Sau mai bine spus, că eu definesc altfel succesul.

Sunt de părere că succesul trebuie să fie efectul unui cumul de acţiuni şi rezultatul unei viziuni, nu scopul în sine. Din acest motiv, cred că succesul n-are nicio legătură cu mărimea portofelului sau eşecul proiectelor lansate şi abandonate, atât timp cât înveţi din fiecare experienţă. Chiar azi mă uitam pe proaspătul blog al lui Radu Georgescu, în pagina de Proiecte. Am văzut acolo vreo 5 proiecte pornite şi abandonate. Nu ştiu voi, dar eu unul consider că Radu Georgescu e un om de succes.

Încercând să definesc succesul, mi-am dat seama că pentru mine a face succes înseamnă să construiesc produse, servicii şi echipe care să rezolve probleme reale, şi să fac asta împreună cu oameni cu care să-mi facă plăcere să lucrez.

Sunt foarte curios cum definesc succesul Dragoş Bucurenci, Cosmin Alexandru, Dragoş Stanca, Radu Georgescu sau Manafu, nişte oameni pe care îi admir şi apreciez. Domnilor, aveţi legătura.

Zilele astea am lansat  (sau mai bine zis relansat) moose.ro, cel mai ieftin magazin online cu mp3-uri româneşti.

Odată cu lansarea avem şi o super ofertă, poţi cumpăra albumul Smiley – În lipsa mea cu doar 5 euro. Cică în magazine e 50 RON, deci e afacere, nu glumă.

Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea fiinţei mele.
Mă dor toate organele
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna şi stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi,
Am vorbit cu oameni şi m-am gândit,
Am fost bun şi-am fost frumos…
Toate acestea n-au avut niciun efect, doctore.
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.

Câţiva cititori care îmi citesc blogul cu Google Reader m-au anunţat că în loc să vadă conţinutul postului în feed, văd spam.

Îmi pare rău. Încerc să identific problema şi să dau cu ea de pământ cât mai repede!

Later edit: gata, l-am rezolvat. Pentru cei care se mai lovesc de problemă, uitaţi-vă în “active_plugins” din tabela wp_options şi verificaţi să nu existe mai multe plugin-uri decât aveţi active. Cele pe care nu le-aţi activat voi cu mânuţa voastră ar trebui şterse. Mai multe detalii aici.

Cică doar 8% din utilizatorii de internet ştiu ce-i ăla un browser. No comment.

6 – 8 Martie 2009 a fost primul weekend Erisma. Trei zile care mi-au setat o serie de aşteptări atât de ridicate încât mi-a fost teamă că voi fi dezamăgit. Trei zile pe care le-am încheiat meditând la ceea ce Horia (Roman Patapievici) tocmai îmi spusese cu limbaju-i preţios: a fi cultivat înseamnă a fi smerit şi conştient că nu valorezi nimic în raport cu tine.

Următoarele întâlniri mi s-au părut rupte din realitate. În fiecare săptămână, aşteptam cu sufletul la gură să vină “ziua Erisma”. În fiecare Vineri, respectiv Sâmbătă, abia aşteptam să păşesc în sala Lyon din Novotel, cu Moleskine-ul în mână şi dorinţa arzătoare de a mă cunoaşte mai bine pe mine. Îmi amintesc cu plăcere cum Ioana Pârvulescu m-a învăţat de ce să nu-mi fie frică de cuvinte şi de ce să mă tem de ele. Mă amuz gândindu-mă la stilul poetic, luminos şi aparte de scriere al lui Mircea Mateescu, coleg de Erisma 7. De fapt, Mircea e un om cu totul şi cu totul aparte.

Simt că încă pot pipăi pasiunea Oanei Pellea, de care m-am îndrăgostit iremediabil, pasiune pe care n-am mai întâlnit-o la nimeni până acum. Pot decupa fără nicio problemă în memorie toate momentele în care încerca să ne ajute să ne redescoperim. “Plictiseala şi superficialitatea sunt semne de lipsă de respect faţă de sine”, “Nu alerga fără rost”, “Rămâi îndrăgostit”, “Opreşte-te”, “Fii autentic, nu bifa” sunt doar câteva din cuvintele care mi s-au imprimat în memorie la fel de bine precum tuşul străpunge hârtia. Exersez cu plăcere toate exerciţiile de dicţie şi mimică ale căror denumiri l-ar face şi pe Vadim Tudor să zâmbească. Îmi amintesc cu multă plăcere de momentele în care Marian Popescu m-a pus sub lupă şi mi-a spus toate lucrurile pe care le ştiam dar pe care trebuia să mi le spună cineva astfel încât să le-nţeleg cu adevărat. Read the rest of this entry »

Muncesc foarte puţin. Muncesc mai puţin decât majoritatea oamenilor pe care îi cunosc. De fapt, nu muncesc deloc. Nu muncesc deloc pentru că îmi place atât de mult ceea ce fac încât aş putea face asta gratis. Îmi place ce fac pentru că am ales să evit să fac lucrurile şi oamenii care nu-mi plac. Uneori îmi iese, alteori nu.

Sunt conştient că 20% din acţiunile mele produc 80% din rezultate. Încerc tot timpul să identific acei 20% şi să-i multiplic. E grea treaba asta. De aproape 8 luni, în fiecare dimineaţă, îmi stabilesc taskurile cele mai importante şi le scriu pe un post-it pătrat. Cele mai importante taskuri, maxim cinci. Când termin câte unul îl tai de pe listă şi mă apuc de următorul. Niciodată nu sar peste. Uneori nu le termin, alteori da. Dar în felul ăsta ştiu că oricât de multe lucruri s-ar aduna în timpul zilei, eu mă pot concentra pe acei 20% care contează cu adevărat.

Miercuri am avut 7 interviuri pentru un post de developer la Brainient. Din 7 oameni, doar unul a ştiut unde vrea să fie peste 5 ani. Mie mi se pare absurdă abordarea asta, de a nu te gândi unde vrei să ajungi. Eu ştiam încă de la 14 ani unde vreau să fiu la 24. Şi înclin să cred că la anul când voi trage linie îmi va rezulta cu plus .

În concluzie, muncesc mult. Muncesc foarte, foarte mult, poate mai mult decât majoritatea oamenilor pe care îi cunosc. Dar pentru că îmi place ceea ce fac, pentru că mă concentrez pe ceea ce contează şi pentru că ştiu unde vreau să ajung, am impresia că muncesc puţin. Foarte puţin.

Zilele trecute am avut nevoie de un notar pentru a pune la punct nişte acte. După câteva telefoane şi vizite la notar, am constatat că ceea ce ar trebuie să fie un proces simplu de legalizare a unor documente e de fapt iadul pe pământ. Începând cu numere de telefon la care nu răspunde nimeni, continuând cu secretare care habar n-au pe ce lume trăiesc sau îndrumări incorecte cu privire la documentele necesare, am simţit că am mâinile legate.

Acum aproape o lună trebuia să lansăm Veevid în versiune beta. Nu l-am lansat, aşa că oamenii au început să întrebe pe twitter, bloguri şi email ce se întâmplă. Răspunsul e simplu, şi pleacă de la o întrebare pe care eu mi-o pun tot timpul: dacă produsul / serviciul ăsta n-ar fi dezvoltat de mine, l-aş folosi? Până acum vreo două săptămâni, eu n-aş fi folosit Veevid, aşa că nu l-am lansat .

Cred că întrebarea de mai sus e esenţială înainte de orice lansare de produs sau serviciu. Pentru că tu eşti primul client al produsului tău, pentru că nu toate industriile beneficiază de legislaţia comunisto-instituţionalizată a notarilor publici şi pentru că, dacă nu construieşti un lucru pe care oamenii să-l folosească cu plăcere, rişti să rămâi fără clienţi înainte să câştigi vreunul.