De la Catalin am aflat de campania pentru educarea tinerilor elevi cu privire la plata taxelor catre stat. Mi se pare complet absurd si iresponsabil modul in care au comunicat acestia mesajul lor catre tinerii elevi. Dar deh… traim in Romania. Dau copy-paste scrisorii de protest adresata Ministrului Educatiei si Cercetarii. Mai multe detalii cititi la Catalin.

APEL
CĂTRE MINISTRUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII,
MIHAIL HĂRDĂU
Cu privire la campania “S-o facem legal!�
derulată de ANAF, cu acordul MEC, în liceele din România
Domnule Ministru,

Presa ultimelor zile a anunţat că în şcolile publice din România ar fi iniţiată de către Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală o campanie care se derulează într-un limbaj vulgar, cu raţionamente naive sau greşite şi care denotă o mentalitate de forţă, autoritaristă, violentă. Este cu atât mai şocant faptul că această campanie este asumată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Considerăm că o campanie eficientă privind responsabilizarea tinerilor faţă de obligaţiile fiscale pe care le vor avea în calitate de cetăţeni este necesară. Dar ea trebuie făcută într-un spirit propriu instituţiilor de învăţământ, nu ca şi cum s-ar vorbi într-un mediu promiscuu în care înjurătura, dreptul forţei şi bădărănia sunt la ordinea zilei.

Iată numai câteva dintre expresiile folosite în cele 700.000 de pliante oferite elevilor:

“Nu vrei să plăteşti, te crezi şmecher? Află că nu eşti. Fiindcă fiscul nu e fraier. E întotdeauna mai bazat ca tine. Îţi trimite pe cap nişte băieţi răi pe care nu prea poţi să-i iei peste picior. Te îngroapă în amenzi, îşi iau contul din bancă şi maşina tare. Iar dacă tu continui să faci pe şmecherul îi cheamă şi pe alţii şi mai răi care te saltă.�
“Când o să te faci mare şi o să ai serviciul tău, afacerea ta, banul tău o să simţi o mână invizibilă care îţi uşurează buzunarul. E Fiscul, frate, care adună bani pentru buget prin taxe şi impozite. Ce, tu n-ai făcut chetă în curtea liceului, să ieşi la un suc?�

“Sună nasol. Nu-Å£i convine. Te ÅŸi oftici. Frate, dar dacă – ferească Dumnezeu – te-mbolnăveÅŸti? Pai, dacă dai la timp banul la Fisc, nu mai plăteÅŸti spitalul…â€?

Vă cerem imperativ, Domnule Ministru, să vă asumaţi rolul de demnitar responsabil cu educaţia tinerelor generaţii şi să stopaţi imediat această campanie care denotă o crasă lipsă de viziune şi de înţelegere atât a rosturilor şi a cadrelor conceptuale şi de limbaj ale învăţământului, cât şi a menirii şi funcţionării instituiţiilor publice.
Suntem convinşi că ni se vor alătura numeroşi părinţi şi elevi pentru care şcoala reprezintă încă un mediu de formare culturală şi nu o tribună a vulgarităţii, promiscuităţii şi violenţei. Considerăm că o continuare a unei astfel de campanii “de cartier� şi în absenţa unei atitudini hotărâte din partea Dumneavoastră de stopare a ei, aceia care denunţă standardele precare şi lipsa de orizont a învăţământului public românesc pot concluziona în mod legitim că sunt îndreptăţiţi în evaluările lor.
Responsabilitatea Dumneavoastră este majoră în acest caz. Nu putem accepta o tergiversare a unei decizii, întrucât campania este deja în curs şi îşi produce efectele deosebit de negative. Facem apel la discernământul Dumneavoastră.
Aşteptăm o decizie rapidă şi fermă, Domnule Ministru, în maximum 3 zile lucrătoare de la transmiterea publică a acestui apel, adică până marţi, 14 noiembrie, inclusiv. O intervenţie tardivă este inutilă şi înţelegem ca, în cazul în care nu vă asumaţi implicaţiile civice ale funcţiei pe care o deţineţi, după expirarea acestui termen să începem pichetarea Ministerului Educaţiei solicitând demisia Dumneavoastră.
Absenţa unei decizii de stopare imediată a acestei campanii denotă faptul că:

1. Ministerul Educaţiei şi Cercetării recunoaşte explicit că nu este capabil sa ofere un limbaj educat tinerilor după primele opt clase. Mai mult, acceptă că limbajul de cartier constituie standardul.

2. Girând această iniţiativă, statul îşi bazează întreaga filosofie de colectare a impozitelor pe represiune. Nu va mai exista nici o diferenţa între violenţa pe care o exercită cămătarii pentru neplata împrumutului şi instituţiile publice destinate colectării impozitelor.

3. Dacă până şi autorităţile publice utilizează un astfel de limbaj, inclusiv şi mai ales în instituţiile de învăţământ public, atunci ce sens mai are ca unii elevi să se cultive, să citească cărţi, să înveţe şi să se exprime decent?

Este inacceptabil că Ministerul Educaţiei şi Cercetării girează un astfel de experiment şi că tinerii cultivaţi şi aplecaţi către cultură sunt târâţi în această campanie gândită şi pusă în practică de persoane care dovedesc lipsă de respect pentru valorile culturale şi pentru limba română. Este o lovitură dată efortului pe care îl fac tinerii în licee pentru a deveni persoane educate şi civilizate.
În momentul în care învăţământul public abdică de la standardul cultural şi educaţional firesc şi se pliază pe standardele suburbane de vocabular şi perspectivă asupra vieţii, întregul sistem civilizaţional al ţării respective se află într-o situaţie de o gravitate fără precedent.

Semnatari:

Cătălin Teniţă – Societatea Culturală Noesis

Doina Jela – AsociaÅ£ia ZiariÅŸtilor IndependenÅ£i din România

Emil Moise – Ombudspersons for National Minorities

Gabriel Andreescu – Centrul de Studii Internaţionale

Remus Cernea – Solidaritatea pentru libertatea de conÅŸtiinţă

RomaniÅ£a Iordache – ACCEPT

Contact:

Remus Cernea – remuscernea@gmail.com 0727.583.594

www.humanism.ro