Dacă m-ai fi întrebat acum doi ani Ce-as face dacă nu mi-ar fi frică, ti-as fi spus că nu stiu, pentru că mi-e frică de despărțire. Între timp ne-am despărțit, si eu mi-am dat seama că viața merge înainte cu brio si fără ea.

Dacă m-ai fi întrebat anul trecut Ce-as face dacă nu mi-ar fi frică, ti-as fi spus că nu stiu, pentru că mi-e frică de ce-o să zică ceilalți. Între timp am învățat că nobody gives a bloody fuck so why should I? Nu vreau să mă înțelegeți gresit, în continuare mă interesează ce cred cei din jur despre mine, dar părerile lor nu mă mai influențează în niciun fel.

Dacă m-ai fi întrebat la începutul acestui an Ce-as face dacă nu mi-ar fi frică, ti-as fi spus că nu stiu, pentru că mi-e frică de esec. Între timp am esuat, si a fost de un milion de ori mai usor decât credeam că va fi. Am învățat, m-am ridicat, am reparat si am mers mai departe.

Dacă m-ai fi întrebat acum câteva luni Ce-as face dacă nu mi-ar fi frică, ti-as fi spus că nu stiu, pentru că mi-e frică de singurătate. Am trecut si peste asta, si am învățat că nu tot timpul ai pe cineva care să fie lângă tine. Nici nu trebuie.

Potriveala face că în ultima perioadă m-am tot gândit la întrebarea asta, într-o manieră mai pragmatică: Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla dacă mâine îmi fac bagajele si mă mut în República de Guatemala? Îmi pierd toți prietenii? Rămân fără bani? Dau faliment? Pierd trenul? Am sămăluit cele mai înfricosătoare scenarii si mi le-am notat pe o coală albă. Spre surprinderea mea, am constatat că pentru toate există o soluție mai mult sau mai puțin imediată.

Anul 2009 e anul în care probez soluțiile scenariilor înfricosătoare scrise pe coala cea albă. Ca să scap si de ultima frică cea mai mare frică pe care o am: frica de a încerca să văd cum e să nu-mi fie deloc frică.