Prima oară când am văzut-o eram în aeroportul Otopeni, asteptam linistit zborul zborul MA 641 spre Paris, via Budapesta. Ma plictiseam, asa că m-am asezat pe un scaun retras lângă un stâlp mare si tocit de trollerele sprijinite de către călători, în fiecare zi. Probabil.

Privirile ni s-au intersectat si pentru câteva secunde am avut impresia ca visez. Am prins curaj si m-am prezentat, iar primul lucru pe care mi l-a spus a fost că ea m-a văzut prima. N-am crezut-o, dar nici n-am protestat pentru că eram încă sub sevrajul primei priviri si nu (cred că) gândeam prea coerent.

N-am apucat să zic decât încotro mă-ndrept si a început să-mi povesteasca: că e îndrăgostită de Paris si că îi place Londra, dar că din păcate trebuie să călătorească mult. Am aflat că are o soră al cărei nume nu mi-l amintesc si ca ii plac povestile. Povestile cu sau despre oameni. Povestile care surprind. Povestile de orice fel, de fapt.

Nu stiu cand a trecut prima oră, dar m-am bucurat când am auzit în boxele aeroportului “zborul MA 641 în direcția Budapesta va pleca cu o întârziere de 2h, zborul cu direcția Paris va…”. Am realizat instantaneu că voi pierde conexiunea spre Paris, dar nu-mi păsa. Eram prins în povestile ei, care parcă nu se mai terminau.

Trebuie să recunosc că am vrut să o întrerup de câteva ori. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut povestile, ci pentru că vroiam să mi le imprim în memorie. Dar n-am putut.

Două ore mai târziu mi-am dat seama că e momentul să mă urc în avion. Habar n-aveam că si ea astepta acelasi zbor, în aceeasi direcție, doar că ea urma să rămână o zi în Budapesta, să se vadă cu niste prieteni.

În Budapesta ne-am dus să mâncăm. Era aproape ora două, iar următorul zbor spre Paris era la 3:45PM. Timp de vreo 20 de minute nu ne-am zis nimic. Am avut timp să mă gândesc la tot ce-mi povestise, si zâmbeam. De fapt, din când în când  chiar râdeam cu foarte multă poftă.

Pe la 15:30 i-am zis că trebuie neapărat să mă îndrept spre poarta de îmbarcare, pentru că nu vreau să pierd două avioane în aceeasi zi. A dat din cap aprobator, moment în care mi-am dat seama că habar n-am cum o cheamă. Anna Gavalda, mi-a zis. “Si-as vrea să mă astepte si pe mine cineva“. Mi-a părut bine, i-am spus eu, am înghesuit-o usor în geanta de laptop si mi-am pus căştile în urechi.

Uite că am făcut si prima mea “recenzie” de carte, Andrei o să fie mândru de mine :) . La noapte ajung înapoi acasă, ce mă bucur.