Dintotdeauna mi-a plăcut să privesc oamenii din jurul meu atunci când merg pe stradă. Cu atât mai mult îmi place să fac asta în Londra, pentru că cel puţin 30% din londonezi vin de prin alte ţări. Mi-am dezvoltat chiar şi un joc, acela de a încerca să intuiesc din ce ţară vine o persoană doar privindu-i îmbrăcămintea şi stilul de mers.

Ieri, în timp ce aşteptam pe cineva pentru o întâlnire pe Bond St, m-am amuzat timp de 10 minute încercând să studiez oamenii care se îndreptau rapid spre Oxford St, probabil. Am constatat astfel că dacă e italian, are pantofi lucioşi şi fular înnodat strâns la baza gâtului, ca o cravată. Merge ţanţoş şi are părul lung, dat pe spate. Dacă e englez e simplu, pentru că circulă pe partea stângă a trotuarului. Chinezoaicele sunt cel mai uşor de depistat pentru că, spre deosebire de colegele japoneze, poartă pe o mână un Vuiton şi în cealaltă un iPhone. Francezii sunt întotdeauna bine îmbrăcaţi, nu sunt nici prea semeţi nici prea umili. Franţuzoaicele miros încântător.

Americanii sunt prietenoşi, poartă un Canon agăţat la gât şi ruscac în spate. Englezoaicele sunt tot timpul îmbrăcate mai subţire decât ar trebui să fie. Nemţii sunt înalţi, blonzi, merg aşezat şi în linie dreaptă. Nu se hilizesc cât să-i audă toată strada, aşa cum fac spaniolii. Polonezii respiră aroganţă prin fiecare pas, în timp ce concetăţenele de gen feminin sunt la polul celălalt, tăcute şi spăsite. Estonienii zâmbesc. Ruşii te privesc în ochi. Rusoaicele nu. Elveţienii sunt absenţi, iar românii merg cu privirea în jos şi sunt, în general, încruntaţi.

Când am început jocul ăsta al meu aveam impresia că toate aceste observaţii vin doar din percepţia mea asupra naţiunilor respective. Însă ajungând să cunosc diverşi oameni din multe dintre aceste ţări, îmi dau seama că americanii chiar sunt prietenoşi, nemţii serioşi şi italenii ţanţoşi. Şi desigur, întrebarea iminentă e de ce unele naţiuni, să zicem estonienii, pot zâmbi tot timpul şi altele, să zicem românii, nu. Curios cum sunt, am sunat un prieten din Estonia şi l-am întrebat de ce ei, ca popor, zâmbesc tot timpul. Pentru că nu doar bucuria aduce zâmbet ci şi zâmbetul aduce bucurie, mi-a zis.