trying to change the world
Acum o lună m-am urcat într-un avion în care şoptea în surdină un menuet de Mozart. Un coleg mi-a spus că job-ul lui de la Brainient e cel mai tare job pe care l-a avut vreodată. Tata mă sună în fiecare săptămână, doar ca să vadă ce mai fac. Vineri am luat un prânz rapid într-un restaurant de la care nu aveam aşteptări prea mari; când am plătit nota chelnerul mi-a mulţumit că am luat prânzul acolo. În cafeneaua mea preferată din Londra, cea care serveşte a ţinut minte că îmi place ciocolata caldă şi mi-o aduce fără să o mai cer. Ieri, administratorul blocului în care stau a văzut că nu am cheie de la scară şi mi-a dat-o pe a lui.
E fascinant cum doar câteva cuvinte sau detalii pot schimba totul: mulţumesc, te iubesc, Mozart, mi-e dor de tine, îţi ţin pumnii, sunt aici, cu drag, somn uşor, bună dimineaţa sunt lucruri mici şi simple pe care le uităm dar care pot face ziua cuiva infinit mai plăcută. Bună dimineaţa!
Am 23 de ani şi sunt cel mai optimist om pe care îl cunosc. Am început
şcoala la 5 ani şi-am terminat facultatea de Mate-Info la 21. Am pornit prima afacere cu acte-n regulă la 19 şi-am avut primul
eşec doi ani mai târziu. Sunt competitiv, încăpățânat, idealist,
pedant, tenace şi plin de viaţă. În timpul liber alerg, citesc şi
scriu. Nu numai pe blog.
Îmi doresc să schimb lumea.
Cristina
December 20th, 2009 at 3:31 pm
Imi place cand oamenii mari vorbesc despre lucruri mici
Emi Gal
December 21st, 2009 at 2:27 am
Mulţumesc. Dar nu mă consider un om mare. Oana Pellea e un om mare.
lore
December 22nd, 2009 at 1:27 am
Cineva spunea… nu exista oameni mari, ci un Dumnezeu mare care face lucruri mari pentru oameni obisnuiti ca noi. And I agree.
evergreen
December 26th, 2009 at 5:38 pm
Hei Em, Sarbatori Fericite!!!
Emi Gal
December 26th, 2009 at 10:55 pm
Merci Rox, un an bun si frumos va doresc!
Doro
December 29th, 2009 at 3:52 pm
Aceleaşi lucruri le-am simţit şi eu luna trecută la Paris.
O tipă încerca să facă poză, m-am oprit 3 secunde să nu-i intru în cadru. Mulţumesc, a spus.
La creperie, lângă motelul nostru… cred că am mâncat clătita făcută cu cel mai mult suflet. Chestii mici, care ne arată… ce popor trist suntem.
offshore
January 21st, 2010 at 9:27 pm
asa este