Dacă nu mi-ar fi frică,
Aş petrece mai mult timp pe balcon,
Aş purta fustă sau măcar catifea,
Mi-aş cumpăra pantofi cu toc,
Aş umbla singură, noaptea, pe străzile Bucureştiului,
Aş face bungee jumping şi scuba diving. Pe rând, dacă se poate.
Şi m-aş lăsa de fumat.

Apoi,
Aş intra în vorbă cu oricine, oricând, oricum,
Aş spune adevărul şi aş înfrunta consecinţele,
Aş iubi curajos, până la capăt.
Aş da-o în bară.

Ca să-mi treacă, m-aş apuca de actorie
Sau m-aş înscrie la Conservator.

Mai înainte, aş vorbi în public
Şi probabil că n-aş mai începe propoziţiile cu “probabil”.

Mai departe,
Dacă nu mi-ar fi frică,
Mi-aş lua haine pentru câteva zile,
Un marker şi un carton
Şi aş porni spre o ţară în a cărei limbă nu cunosc nici măcar un cuvânt.

Încă mă gândesc să-i iau pe Raluca şi pe Matei
Şi să-i duc în jurul lumii
În ritm de câte 2 ţări pe an.

Dacă nu mi-ar fi frică,
Mi-aş face bagajele şi m-aş muta în República de Guatemala.
Sau aş pleca în Brazilia să fac scufundări.
Sau în Barcelona să pictez.
Sau aş pleca într-un tur de un an în jurul lumii.
Să fac baie în lapte de bivoliţă în Bali.
Să gust condimentele din Zanzibar.
Să mă joc de-a palmierii şi nucile de cocos prin Pacific.

Până atunci, aş zbura la fiecare sfârşit de săptămână cu low-cost-urile.

Oriunde aş ajunge,
Dacă nu mi-ar fi frică,
Aş deschide o ceainărie.

Apoi aş face un copil.
Şi o grădiniţă colorată.

Iar după ce aş face toate astea,
Dacă nu mi-ar fi frică,
M-aş duce la baie şi m-aş spăla pe ochi cu apă foarte rece,
Aş trage aer în piept,
Aş pleca în America
Şi aş lua-o de la capăt.

Între timp, dacă nu mi-ar fi frică,
Aş începe să plantez morcovi.

Şi aş spune mai des cât îmi e de frică.

Dacă m-ai fi întrebat acum doi ani Ce-as face dacă nu mi-ar fi frică, ti-as fi spus că nu stiu, pentru că mi-e frică de despărțire. Între timp ne-am despărțit, si eu mi-am dat seama că viața merge înainte cu brio si fără ea.

Dacă m-ai fi întrebat anul trecut Ce-as face dacă nu mi-ar fi frică, ti-as fi spus că nu stiu, pentru că mi-e frică de ce-o să zică ceilalți. Între timp am învățat că nobody gives a bloody fuck so why should I? Nu vreau să mă înțelegeți gresit, în continuare mă interesează ce cred cei din jur despre mine, dar părerile lor nu mă mai influențează în niciun fel.

Dacă m-ai fi întrebat la începutul acestui an Ce-as face dacă nu mi-ar fi frică, ti-as fi spus că nu stiu, pentru că mi-e frică de esec. Între timp am esuat, si a fost de un milion de ori mai usor decât credeam că va fi. Am învățat, m-am ridicat, am reparat si am mers mai departe.

Dacă m-ai fi întrebat acum câteva luni Ce-as face dacă nu mi-ar fi frică, ti-as fi spus că nu stiu, pentru că mi-e frică de singurătate. Am trecut si peste asta, si am învățat că nu tot timpul ai pe cineva care să fie lângă tine. Nici nu trebuie.

Potriveala face că în ultima perioadă m-am tot gândit la întrebarea asta, într-o manieră mai pragmatică: Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla dacă mâine îmi fac bagajele si mă mut în República de Guatemala? Îmi pierd toți prietenii? Rămân fără bani? Dau faliment? Pierd trenul? Am sămăluit cele mai înfricosătoare scenarii si mi le-am notat pe o coală albă. Spre surprinderea mea, am constatat că pentru toate există o soluție mai mult sau mai puțin imediată.

Anul 2009 e anul în care probez soluțiile scenariilor înfricosătoare scrise pe coala cea albă. Ca să scap si de ultima frică cea mai mare frică pe care o am: frica de a încerca să văd cum e să nu-mi fie deloc frică.